Hipnoza, prin definitie, este o stare modificata de constiinta, tranzitorie si artificiala, provocata prin sugestie de catre o alta persoana.
Hipnoza este o stiinta, nu este nici pe departe un fenomen paranormal si nu are nimic de-aface cu ocultismul.
Neputinta invatataNeputinta invatata presupune conditia unei persoane care a fost “educata” sa se comporte neputincios.
Cel mai adesea, neputinta o invatam de mici, de la parintii nostri: „nimic nu esti in stare”, „nici macar sireturile nu stii sa ti le legi” „uite ce note are copilul lui Xulescu, tu de ce nu esti in stare?”. Din pacate, aceasta „educatie” este continuata si la scoala, de catre dascalii care, fara sa-si dea seama (asta nefiind totusi o circumstanta atenuanta plauzibila pentru ei) „incurajeaza” elevii siguri pe ei sa fie si mai siguri pe ei, iar pe cei nesiguri sa fie si mai nesiguri, si mai neputinciosi.
Ulterior, cand acesti copii vor deveni niste adulti neputinciosi, cum vor putea ei oare sa le insufle copiilor lor optimismul, cand ei insisi nu-l cunosc?
Asta poate fi o explicatie pentru care oamenii reactioneaza diferit in situatii neplacute similare.
Este foarte posibil ca Pesimistii – cei care vad evenimentele neplacute ca fiind permanente („asta nu se va schimba niciodata”), personale („e vina mea”) si universal valabile („nimic nu-mi iese cum trebuie”) – sa „sufere” de neputinta invatata.
Neputinta invatata poate contribui la o stare precara de sanatate atunci cand oamenii isi neglijeaza dieta, tratamentele sau corpul, plecand de la falsa credinta ca nu au puterea sa schimbe nimic. Cu cat oamenii percep mai mult evenimentele ca fiind necontrolabile si imprevizibile, cu atat mai mult experimenteaza stresul si cu atat mai putin vor spera ca-si pot schimba viata.
Oamenii pesimisti tind sa fie mai slabi in gasirea solutiilor pentru problemele lor si, de asemenea, manifesta o satisfactie scazuta atat in relatiile personale, cat si la locul de munca. De asemenea, pesimistii tind sa aiba un sistem imunitar mai slab si o vulnerabilitate crescuta la boli, dar si o recuperare sau vindecare mai greoaie sau mai de durata.
Neputinta invatata este adesea o problema de natura motivationala. Persoanele care au esuat in trecut in diverse activitati sau sarcini, concluzioneaza in mod eronat ca sunt incapabili sa-si imbunatateasca aptitudinile si performantele.
Copiii care au invatat neputinta au de obicei dificultati la scoala, fiind mai putin motivati intrinsec decat optimistii.
Un alt exemplu de neputinta invatata, sub aspect social, implica singuratatea si timiditatea. Persoanele extrem de timide, pasive, anxioase si depresive ar putea avea la baza experientelor sociale neplacute aceasta neputinta invatata.
Problemele sociale cauzate de neputinta invatata par a fi inevitabile. Si cum orice invat are si-un dezvat, cu ajutorul consilierii, coaching-ului sau terapiei, aceasta neputinta poate fi dezvatata, iar oamenii isi pot dezvolta sau recapata increderea si stima de sine.
Oamenii care au fost „educati” neputinciosi, au invatat ca, indiferent ce-ar face, este lipsit de valoare.
Terapeutul sau Coach-ul te poate ajuta sa-ti schimbi aceste convingeri si credinte limitative despre tine insuti, precum si perspectiva asupra vietii.
Increderea de sine invatataIncrederea de sine, ca orice alta aptitudine, poate fi cultivata. Aceasta intra in contrast cu neputinta invatata.
A-i invata pe copii optimismul ii poate ajuta sa gestioneze mult mai bine situatiile neplacute care vor aparea in viata lor.
Daca vrei ceva ce n-ai avut niciodata, trebuie sa faci ceva ce n-ai facut niciodata
- Prin Poker, in acest articol, ma voi referi la Poker-ul profesionist, in care miza este „cine ramane ultimul la masa”, un joc de atitudine, strategie, manipulare si inteligenta emotionala. Ca atare, amatorii care striga ALL IN c-un 2 si-un 5 inainte de FLOP sunt poftiti sa continue sa ingroase randurile celor cateva mii de participanti care ies din joc in primul minut de turneu (asa numitii maniaci). Cei care au jucat Poker, stiu la ce ma refer.
- Termenii specifici jocului de Poker nu vor fi explicati pentru neinitiatii jocului, deoarece nu au o relevanta deosebita in contextul articolului.
M-am apucat acum vreun an de zile sa invat Poker. Prima tentativa de-acest gen, datand de-acum aproximativ 10 ani, a esuat lamentabil, lasandu-mi convingerea ca “nu ma duce mintea” pentru asa joc. Gresit. Mintea, saraca, ma ducea. Alta fusese problema.
Sunt multe chestii de invatat la jocul asta ca sa-l poti juca profesionist.
Trebuie sa cunosti cartile.
Trebuie sa cunosti regulile, probabilitatile si strategiile.
Trebuie sa cunosti situatiile.
Trebuie sa te cunosti pe tine.
Trebuie sa cunosti oamenii cu care joci.
E complicat. E o continua provocare. Si-mi place!
Iubesc jocul asta. E fascinant!
Celor care au studiat NLP, le recomand Pokerul ca pe o unealta foarte utila de exersare si imbunatatire a tehnicilor NLP. Credeti-ma, presupune foarte multa dezvoltare personala jocul asta si, in plus, este o ocazie nemaipomenita de „a pune la treaba” tehnicile NLP invatate. Ah, si banii pe care-i poti castiga ar putea fi o motivatie!
Jucatorii de Poker, odata cu ei, isi aduc la masa si convingerile personale despre sine si despre lume si vor actiona in consecinta.
Iata un exemplu despre modul in care aceeasi situatie poate fi perceputa si abordata in trei moduri diferite. Sa presupunem ca o persoana de la masa ta a supralicitat.
Personal, am fost in astfel de situatii si am avut ocazia sa-mi observ propriile tipare de comportament, precum si credintele personale, sesizand – uneori cu uimire – ce reactii am in diverse situatii, reactii dictate evident de convingerile mele personale.
Foarte important este sa ai mereu in vedere ca fiecare dintre ceilalti ar putea avea acelasi scop in minte ca si tine. Asta inseamna ca trebuie sa-ti pastrezi o stare de spirit pozitiva de-a lungul jocului, chiar si in situatiile foarte dificile.
Pokerul mai inseamna si sa-ti fortezi adversarii sa ajunga in pozitia in care sa le fie foarte greu sa ia o decizie. Sau, cu alte cuvinte, sa le oferi „oportunitatea” de a lua decizii cat mai neinspireate posibil.
Exista pe internet destule tehnici NLP care sa te invete despre congruenta dintre verbal si non-verbal, sa „citesti” oamenii, sa construiesti un raport cu ei si sa sesizezi ce gandesc in fiecare situatie a jocului. Nu voi intra in detalii, ci doar va ofer cateva idei despre modul in care pot fi ele aplicate in jocul de Poker.
Atunci cand iei in vizor un jucator intr-o situatie anume, este imposibil ca acesta sa nu aiba semnale non verbale. Problema este cum sa stii ce inseamna acele mesaje. Ca atare, exista doua aspecte de luat in calcul la jocul de Poker la masa.
Primul este cel numit calibrare. Practic, urmarirea evenimentelor verificabile si observarea semnalelor pe care cineva le transmite involuntar in acele evenimente. Spre exemplu, multi oameni se apleaca in fata (apropiindu-se de carti) cand au o mana buna de jucat si se lasa pe spate (indepartandu-se de carti) cand bluff-eaza (nu acelasi lucru se intampla si in cazul semi-bluff-ului). In versiunea online, cei care asteapta foarte mult timp inainte de un CALL de obicei bluff-eaza, iar cei care asteapta foarte mult, iar apoi ridica miza, de obicei au o mana foarte puternica. Si, desi multi oameni au aceste tipare, ele nu se aplica daca persoana din fata ta este un tip conformist. Singura modalitate de a sti este observarea pe o perioada de timp a acestor detalii de comportament – calibrarea.
Cheia in observarea oamenilor este de a sesiza ce fac in momentul in care „gandesc”deciziile sau actioneaza. Momentele ideale pentru a calibra o persoana sunt: cel in care isi vede prima oara cartile, cel in care actioneaza si cel in care altcineva face un demers la care persoana calibrata trebuie sa raspunda. Si toate astea, in contextul general al unui joc tensionat, cu suisurile si coborasurile specifice dinamicii unei mese de joc.
Asta e si motivul pentru care la marile turnee internationale de Poker vezi jucatori cu ochelari de soare, revere ridicate, sapca si eventual si o gluga trasa cat mai mult pe cap. Tocmai pentru ca non verbalul sa nu poata fi citit.
Personal, il consider un maestru al calibrarii pe Daniel Negreanu, ajutat si de o rapiditate extraordinara de procesare a probabilitatilor.
Cel de-al doilea element, ancorarea, este un proces NLP care se refera la asocierea unei anumite stari sau a unui anumit sentiment cu un raspuns extern. Acesta este un fenomen care se petrece in mod natural. Cum reactionezi atunci cand iti auzi melodia preferata la radio? Cum te simti cand suna ceasul in fiecare dimineata? Fiecare om reactioneaza intr-un mod aparte la stimulii externi.
Sa presupunem, pentru un moment, ca ar fi posibil sa facem pe cineva de la masa sa nu-i convina mana pe care o are, indiferent daca mana e buna sau nu. Imagineaza-ti ca bluff-ezi si vrei ca nici celuilalt jucator sa nu-i convina cartile din mana… de fapt, sa se simta atat de nasol cu cartile alea incat sa strige FOLD si sa-ti lase tot potul. Uite cum se poate face asta:
De-a lungul jocului, observa pur si simplu un moment in care celalalt jucator are o emotie negativa foarte puternica, spre ex. atunci cand pierde desi nu se astepta, cand ajunge la un SHOWDOWN dupa un pariu mare, iar celalalt are o mana mult mai puternica etc. Vei avea ocazia sa vezi destul de des astfel de emotii pe tot parcursul un joc de poker. Ori de cate ori vezi o astfel de emotie negativa, fa ceva specific si unic (ancora). Poate fi o bataie in masa intr-un anume mod sau sa-ti inclini capul si sa-l privesti intr-un anume fel sau poti spune un anume cuvant sau propozitie… nu conteaza ce, atat timp cat este aceeasi actiune de fiecare data. Ancora trebuie sa fie evidenta si distincta pentru jucatorul vizat, dar in acelasi timp suficient de subtila incat sa nu provoace comentarii.
Foarte curand, in mintea lui, la un nivel subconstient, starea lui negativa si actiunea ta se vor asocia. Din acel moment, poti actiona acea ancora, facandu-l pe jucator sa aiba o stare neplacuta fara sa stie exact de ce. Asadar, atunci cand vei dori sa strige FOLD, actioneaza ancora in momentul in care jucatorul a ajuns la punctul de decizie.
Acestea sunt doar doua dintre tehnicile NLP care pot fi aplicate jocului de Poker. Desigur, ar mai fi si comenzile incastrate, setarea unei imagini intimidante a mesei de poker etc.
Orice bun practician de NLP te va putea indruma sa utilizezi aceste tehnici, chiar daca nu a jucat in viata lui poker.
Daca esti deja familiarizat cu tehnicile NLP, iti recomand cu incredere jocul de Poker ca pe o modalitate de dezvoltare a abilitatilor, intr-o atmosfera plina de tensiune si incordare, dar totodata foarte distractiva.
“Cel care cunoaste universul si nu se cunoaste pe sine, nu cunoaste nimic.”
Esti la administratia financiara, ai adus toate actele cerute/afisate, dupa 2 ore de stat la coada, pierdut timpul aiurea, ajungi in sfarsit la ghiseu si…ti se raspunde, cu o voce monotona si automata, ca …iti lipseste formularul nu stiu care sau adeverinta cutare. Fireste, prima ta reactie este ca simti cum te umpli (realmente simti cum te umpli) de furie, eventual te inrosesti la fata, iti focusezi privirea “ucigatoare’’ asupra functionarei de la ghiseu si te pregatesti, pe un ton intepat, enervat, sa-i replici tare, sa auda toata lumea, de la toate ghiseele, cat de incompetenta e si cat de proasta e organizarea etc.
O faci si te racoresti, dupa care, evident ca trebuie sa te duci sa completezi formularul cu pricina si iei coada de la capat :d.
Intrebarea este: cu ce te- a ajutat reactia ta?
De acord cu tine, situatia a venit din exterior, nu ai creat-o tu, dar raspunsul a fost al tau.
Imagineaza-ti ca esti o papusa, manevrata de sfori. In acelasi timp, insa, esti si papusarul, cel care actioneaza sforile. In mod evident, papusarul si papusa sunt interconectati cu ajutorul sforilor.
Papusa reactioneaza imediat ce simte miscarea sforilor. Papusarul simte, insa, in mainile lui, tot cu ajutorul sforilor, miscarile papusii si ajusteaza, la randul lui, sforile. Daca papusarul manevreaza sforile cu blandete, papusa va avea un rol armonios; daca, insa, papusarul smuceste sforile, papusa se poate strica.
Sforile sunt starile tale, papusa este corpul tau fizic, iar papusarul este…mintea ta.
Testeaza-ti fericirea!
Ofera-ti 5 minute pentru un exercitiu cu adevarat interesant.
Una dintre modalitatile de a-ti testa fericirea, este aceea de a-ti testa nefericirea. Suna ciudat, asa-i?
OK, uite cum functioneaza.
Atentie! Acesta este un exercitiu foarte puternic, asa ca fii pregatit!!!
Gandeste-te la ceva ce te-ar face nefericit. Spre exemplu: pierderea locului de munca, pierderea unui prieten drag sau a partenerului etc. Gandeste-te la asta un minut. Cum te-ai simti? Trist? Ingrijorat? Mizerabil? Singur?
Acum, imagineaza-ti pentru cateva minute ca acel lucru care te-ar face nefericit chiar s-ar intampla in realitate. Imagineaza-ti ca acest lucru tocmai s-a petrecut, ca si cum ai intra intr-un film. Sesizeaza ce se intampla in jurul tau, ce-ti spui tie insuti sau altora, cum actionezi. Ce simti? Cum te simti?
Acum, iesi din acest film si gandeste-te la ceea ce ai in prezent. Spre exemplu: daca ti-ai imaginat pierderea partenerului, sesizeaza cum il percepi acum. Cum te simti acum?
Dupa mine, este ca si cum mi s-ar fi oferit o a doua sansa!